Trei tendințe în retail 2020-2021

Echipa Kangoopack este alături de comercianți prin soluții inovatoare și prietenoase cu mediul care permit livrarea produselor rapid și în condiții de maximă siguranță. Prin urmare, sectorul de retail este în atenția noastră în fiecare zi. Ne-am uitat la tendințele momentului în comerț și vă împărtășim o selecție cu trei tendințe din retail pe final de an 2020 – început de 2021.
1. Creștere a mărcilor private din retail 
Observăm o creștere accentuată a mărcilor private dezvoltate de marii jucători din retailul autohton. Asfel, potrivit tipografiei Rottaprint, aceeași tendință este prezentă și în țări precum Ungaria, unde retailerii se orientează către dezvoltarea mai multor sortimente de produse cu marcă proprie, însă cu un număr de tiraje mai mic.
2. Creșterea comerțului online
Creșterea comerțului online, a serviciilor și aplicațiilor de livrare, precum și a numărului de persoane care lucrează de acasă vor accelera schimbări în retail. Conform Moody’s, comerțul online, ca procent din totalul vânzărilor din retail, va rămâne ridicat și va avansa în 2021.
Astfel, industria de retail va fi stabilă în 2021, în contextul în care revenirea cererii va fi contrabalansată de creșterea comerțului online, ce vine la pachet cu o marjă de profit diluată.
Factorii determinanți ai acestei viziuni pentru următoarele 12-18 luni includ redresarea vânzărilor și a profiturilor – deși pentru unii retaileri acestea vor rămâne sub nivelul celor din 2019, stabilizarea cererii pentru produse alimentare și o perspectivă economică mai bună.
3. Optimizarea procesului de ambalare
Retailerii își optimizează acum procesul de ambalare pentru a obține o reducere a poluării prin diminuarea cantităților de plastic și carton puse în piață, ca parte a strategiei companiilor de a proteja mediul înconjurător.
Să nu uităm că această perioadă este plină de provocări. Companiile caută să-și optimizeze procesele operaționale investind în tehnologii noi, în automatizarea proceselor de ambalare și obțin astfel o reducere a costurilor aferente per unitatea de produs livrat. Mai departe, companiile obțin o calitate ridicată și constantă a ambalării printr-un control mai bun al procesului de aprovizionare evitând astfel sincopele ce pot apărea ca urmare a lipsei de personal specializat sau vârfurile de sezon, când se impune o flexibilitate foarte mare din partea firmelor.
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai intrebari?
close slider

    Ai intrebari? Iti stam la dispozitie!